Elena Udrea și logodnicul său, Adrian Alexandrov, se află la mii de kilometri distanță de țară, tocmai în Costa Rica. Fostul ministru s-a refugiat în țara central-americană pentru a scăpa de problemele cu justiția din România și urmează ca în septembrie să nască.
După ce a urmat multe tratamente, a mers la diferite clinici de peste hotare, Elena Udrea a reușit să rămână însărcinată. Inițial, cea supranumită „Blonda lui Băsescu” a aflat că are sarcină gemelară, numai că din păcate unul dintre embrioni s-a oprit din evoluție.
Acum, ea a primit o veste bună. În urma unei vizite la ecograf Udrea aflat sexul bebelușului. Este vorba despre o fetiță, iar la auzul veștii, ea s-a emoționat așa tare că a plâns, spun surse din anturajul blondei.
„Elena și Adi sunt foarte fericiți, sarcina decurge bine și au aflat că vor avea o fetiță”, a spus cineva din anturajul cuplului, pentru click.ro.
Pe de altă parte, Elena Udrea a adus lămuriri pe Facebook în urma articolului publicat de presa din Costa Rica, în care era precizat faptul că tot mai mulți români aleg această țară pentru a scăpa de justiția din țara de origine, Elena Udrea și Alina Bica fiind date exemplu.