Viața merge înainte pentru Anamaria Prodan, chiar dacă regretata sa mamă a trecut în neființă în urmă cu scurt timp.
Anamaria Prodan și soțul său, Laurențiu Reghecampf se pregătesc de nuntă. Vor fi din nou nași de cununie.
Chiar dacă nu a trecut mult timp de când și-a pierdut mama, Anamaria Prodan a decis să nu mai țină doliu, pentru că oricât i-ar fi de greu, trebuie să își vadă de viața sa și să se bucure de tot ceea ce are și de activitatea ei profesională. Astfel, Anamaria și soțul ei vor fi nași peste scurt timp, petrecerea având loc la începutul lunii viitoare, tocmai în Grecia, în Thassos.
Vedeta de televiziune și Laurențiu Reghecampf vor fi nași de cununie pentru bunii lor prieteni Adina și Alex Bourceanu, care au decis să își unească destinele după 15 ani de relație.
Soțul vedetei și Anamaria și-au dorit foarte mult o petrecere pe plajele însorite ale Greciei, unde au invitat membrii familiei și câțiva prieteni apropiați. Toți se vor reuni în Thassos pe 1 iunie, urmând ca pe 3 iunie să aibă loc marele eveniment.
Adina și Alex Bourceanu sunt împreună din adolescență și formează un cuplu de 15 ani, reușind să stea departe de scandaluri.
