Lifestyle

Mare sărbătoare astăzi, în Duminica a 6-a după Paști! Ce nu ai voie sub nicio formă să faci astăzi dacă vrei să îți fie bine

Ziua de 13 mai este importantă în calendarul ortodox. În a 6-a duminică după Paști, avem sărbătoare de cruce roșie, fiind cunoscută pentru credincioși drept Duminica orbului din naștere.

Fiind o sărbătoare de cruce roșie, femeile și bărbații nu au voie sub nicio formă să lucreze. La Biserică se ține o slujbă importantă, și anume pilda orbului din naștere, o predică amplă cu semnificații adânci.

Iisus și vindecarea orbului din naștere

Și în timp ce trecea, Iisus a văzut un om orb din naștere.

Și ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit, el, sau părinții lui, de s-a născut orb?”

Iisus a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci pentru că întru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu.

Lucrurile Celui ce M-a trimis trebuie că Eu să le fac până este ziua; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii!”

Aceasta zicând, a scuipat jos și a făcut țină din scuipat și a uns cu tină ochii orbului.

Și i-a zis: „Mergi de te spăla în scăldătoarea Siloamului”-care se tâlcuiește: trimis -. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.

Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?…”.

Unii ziceau: „El este”. Alții ziceau: „Nu, ci seamănă cu el”. Dar el zicea: „Eu sunt”.

Deci îi ziceau: „Cum ți s-au deschis ochii?”

Acela a răspuns: „Omul care se numește Iisus a făcut țină și mi-a uns ochii și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spăla. Deci ducându-mă și spălându-mă, mi-am dobândit vederea”.

Și i-au zis: „Unde este acela?” El a zis: „Nu știu”.

Atunci l-au dus la farisei, pe cel ce oarecând fusese orb.

Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut țină și i-a deschis ochii.

Deci din nou îl întrebau acum și fariseii, cum și-a dobândit vederea. Iar el le-a zis: „Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd”.

Deci ziceau unii dintre farisei: „Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbătă”. Iar alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de minuni?…”. Și dezbinare era între ei.

Atunci i-au zis din nou orbului: „Tu ce zici despre el, că ți-a deschis ochii?” Iar el a zis: „E profet”.

Dar Iudeii n-au crezut despre el că era orb și și-a dobândit vederea până ce n-au chemat pe părinții celui care-și dobândise vederea.

Deci l-au chemat a două oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Da slavă lui Dumnezeu 1. Noi știm că omul acesta este păcătos”.

A răspuns deci acela: „Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că am fost orb și acum văd”

Deci i-au zis: „Ce ti-a facut? Cum ti-a deschis ochii?”

Le-a raspuns: „Acum v’am spus si n’ati auzit? De ce vreti sa ma mai auziti o data? Nu cumva vreti si voi sa va faceti ucenici ai Lui?

Si l-au ocarat si i-au zis: „Tù esti ucenic al aceluia, dar noi suntem ucenici ai lui Moise.

Noi stim ca Dumnezeu lui Moise i-a vorbit, dar pe acesta nu-l stim de unde este”.

A raspuns omul si le-a zis: „In aceasta sta minunea, ca voi nu stiti de unde este, si El mi-a deschis ochii.

Noi stim ca Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu si-I face voia, pe acesta il asculta.

Din veac nu s’a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere.

De n’ar fi Acesta de la Dumnezeu, n’ar putea sa faca nimic”.

Au raspuns si i-au zis: „Pe de-a’ntregul in pacate te-ai nascut, si tu ne inveti pe noi?…”. Si l-au dat afara

Si a auzit Iisus ca l-au dat afara. Si, gasindu-l, i-a zis: „Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?”

El a raspuns, zicand: „Si cine este, Doamne, ca sa cred in El?”

Si a zis Iisus: „L-ai si vazut! si Cel ce vorbeste cu tine, Acela este”.

Iar el a zis: „Cred, Doamne!” Si I s’a inchinat.

Si Iisus a zis: „Spre judecata am venit in lumea aceasta, pentru ca cei ce nu vad sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi”.

Au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El si I-au zis: „Nu cumva si noi suntem orbi?”

Iisus le-a zis: „Daca ati fi orbi, n’ati avea pacat. Dar pentru ca acum ziceti: Vedem…, pacatul vostru ramane.

 

Sursa: crestinortodox.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top