Trebuie să știi

„Ea mi-a confirmat!” Unde se afla Luiza? E scris negru pe alb in scrisoarea lui Dinca! Fata „monstrului din Caracal” a recunoscut:

Duminică, 26 ianuarie, Alexandru Cumpănaşu a făcut publică scrisoarea pe care familia sa ar fi primit-o în cutia poştală de la nimeni altul decât Gheorghe Dincă. Apoi, s-a aflat că şi familia Luizei a primit una, semnată tot cu numele „m.nstrului din Caracal”. După aceste dezvăluiri, contactată de jurnalişti, Daniela Dincă a făcut câteva precizări tulburătoare.

Mai multe controverse au luat naştere după apariţia în spaţiul public a scrisorilor pe care familiile Măceşanu şi Melencu le-au primit de la Gheorghe Dincă.

În scrisoarea pe care părinților Alexandrei Măceșanu au primit-o, pe trei foi de caiet mic de matematică, inculpatul își asumă uciderea fetei. De asemenea, își exprimă recunoștința față de părinții fetei pentru că au mult bun simț și nu l-au jignit în public.

De cealaltă parte, familia Melencu a fost înştiinţată că Luiza este în viaţă.

„Sunt foarte multe. Nu pot să spun tot ce scrie. Scrie că Luiza nu e m.artă, că îi pare rau de ce s-a întâmplat, că l-a forțat Ștefan să dea telefon tatălui meu. Ștefan îl amenința să dea telefon să spună că Luiza a plecat în Elveția. În toată scrisoarea scrie că Luiza traiește şi își susține ultima declarație care a ajuns şi la DIICOT. (…) Scrisul e foarte asemănător cu ce am văzut în dosar, l-am recunoscut”, a relatat mama Luizei la RTV.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top