Monden

Mesajele transmise între Simona Halep și Gică Hagi. Cât de bine se înțeleg cei doi

Între Gică Hagi și Simona Halep este o legătură specială. Cei doi se sprijină și se încurajează reciproc, de fiecare dată. Prima lor întâlnire a avut loc acum două decenii, atunci când Hagi era deja un nume consacrat pe plan mondial, iar Simona era abia la început de drum. Cu toții știm poza în care Simona apare, la doar 9 ani, alături de Hagi. Tatăl ei, Stere Halep, a povestit cum a ajuns fetița lui să facă poză alături de cel mai mare fotbalist român.

„Simona avea 9 ani şi fusese la antrenament. Hagi doar ce se retrăsese din fotbal şi, fiind mare pasionat de tenis, mergea deseori pentru a-şi păstra condiţia fizică. Într-o bună zi, Simona a venit într-o suflare acasă, emoţionată şi mi-a zis: «Tati, ştii cu cine m-am întâlnit la teren? Cu Gheorghe Hagi!»”, a povestit Stere Halep.

El a mai povestit și că Hagi era programat să joace pe același teren pe care urma să joace, înaintea lui, chiar Simona.

„Am întrebat-o dacă a facut o poză cu el şi mi-a zis că i-a fost ruşine. A doua zi m-am dus chiar eu, am vorbit cu Gică, iar acesta a făcut poza cu mare drag. Şi a rămas o poză de istorie pentru sportul românesc”.

Simona Halep și Gică Hagi păstrează legătura și își urmăresc evoluțiile unul altuia. Își trimit și mesaje de încurajare.

„Felicitări, Viitorul Constanța!”, a transmis Simona pe Instagram.

„Ne dăm mesaje reciproc, așa că… Suntem din aceeași zonă, ne respectăm. Simona e prea mare, noi suntem bucurosi, fericiți că a purtat tricoul. Îi urăm baftă și ei și sperăm să îi meargă foarte bine”, a adăugat Gică Hagi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top