Trebuie să știi
Vulpița din Vaslui face ravagii din nou! Află chiar acum cum a ajuns Veronica Stegaru numărul 2 în treanding pe YouTube!
Cu toții o cunoaștem pe Vulpița din Vaslui, numele ei adevărat fiind Veronica Stegaru. De mai bine de 2 luni aceasta este nelipsită din emisiunea Acces Direct ce se difuzează pe Antena 1.
Telespectatorii urmăresc „Telenovela Vulpița” și văd prin câte peripeții trece femeia alături de soțul ei, Viorel Stegaru. Se pare că cei doi sunt mai mult decât încântați de faima de care se bucură după venirea la București, așa că profită cât se poate.
Pentru că deja a consumat majoritatea subiectelor pe care le putea aborda, Vulpița a hotărât să se lanseze pe piața muzicală din România, iar împreună cu Axinte, de la „Vacanța Mare” au scos o melodie care în mai puțin de 8 ore de la lansare a ajuns locul 2 în treanding pe Youtube.
Axinte a declarat în interviul luat de cei de la Antena 1 că a fost nevoie de câteva ore bune pentru a lucra la vocea Veronicăi, dar fiind prima ei experiență de acest fel, este de înțeles.
În ediția de luni de la Acces Direct, Axinte i-a oferit Vulpiței nici mai mult, nici mai puțin de 10.000 de lei pentru colaborarea pe care au avut-o împreună.