Monden
Declarații din familia Măruță. Cum își petrece Andra timpul în izolare.
Marți dimineață, Buzdu, Morar și Emma, moderatorii de la Radio ZU, au vrut să vadă cum își mai petrec timpul vedetele noastre. Una dintre persoanele contactate a fost chiar Andra Măruță, care a mai povestit despre ce se întâmplă pe la ei pe acasă și cum acceptă toată această situație. Una dintre cele mai bune, iubite și apreciate cântărețe de la noi a povestit tuturor ascultătorilor cum reușesc ei să se protejeze și cum se descurcă David cu școala.
„Stau acasă. Mai toată ziua fac teme cu David, care are cursuri online până la 15:30, și igienizez casa. Dimineața după ce-l pregătesc pe el, mă ocup să curăț toată casa, toate suprafețele, toate clanțele”, a povestit Andra.
Cel mai expus din familia lor este Cătălin, prezentatorul emisiunii ce îi poartă numele, „La Măruță”. El este nevoit să plece zi de zi la muncă pentru a prezenta emisiunea.
„Cătălin este, într-adevăr, foarte atent atunci când vine acasă de la emisiune. Primul lucru pe care îl face se spală pe mâini, își dezinfectează încălțările, apoi urcă și-și face duș, se schimbă, și abia apoi intră în contact cu noi. Este adevărat. Încerc să iau partea plină a lucrurilor. Mă ocup de copii, încerc să recuperez din timpul pierdut. Pe de altă parte, da, îmi este dor să cânt.
Chiar zilele trecute am încercat să mai repet, și cum am început să cânt, m-a lovit un plâns cum rar mi s-a întâmplat. Asta este, ne rugăm să fie toată lumea în siguranță și să se termine cât mai repede această poveste urâtă!”, a mai povestit artista fanilor și ascultătorilor.