Monden
Cristina Șișcanu a trecut printr-o pasă grea în ultima emisiune “Bravo, ai stil! Celebrities”. Ce s-a întâmplat cu vedeta și care este starea ei.
În cadrul ultimei emisii din iubita emisiune “Bravo, ai stil! Celebrities”, Cristina Șișcanu a trecut prin momente grele, iar tot platoul a fost pus pe jar. Toți s-au speriat și s-au îngrijorat de starea Cristinei de sănătate, neștiind ce se întâmplă cu ea. Ei i s-a făcut rău în timp ce filmau.
Ea a trecut printr-un moment greu de înțeles. A rămas înțepenită în scaun, i-a fost greu să se ridice pentru a putea merge în culise ca să-și revină. În momentul în care a fost rugată de prezentatoarea emisiunii, Ilinca Vandici, să comenteze o ținută a unei colege, Cristinei i s-a pus un nod în gât, și-a pierdut suflul, s-a ridicat panicată de pe scaun și le-a zis tuturor că îi e rău. A fost ajutată imediat să părăsească platoul și a fost dusă în culise. S-a pus pe un fotoliu și i-a fost adusă imediat apă. Vedeta a explicat că se simțea rău de ceva mai mult timp, dar fiind o femeie puternică, a preferat să tragă cât mai mult de ea în speranța că își va reveni și va fi bine. Asta până când a fost rugată să vorbească, moment în care a rămas fără aer.


“Îmi era rău, dar am zis că rezist. Când Ilinca m-a întrebat și a trebuit să vorbesc, am realizat că nu am aer, că nu pot să respir. Cred că de la căldură”, a declarat Cristina Șișcanu.
În cadrul aceleași emisiuni, din seara de 1 Aprilie, Cristina nu a avut o ținută prea apreciată de cei 3 jurați. Ei au avut destul de multe lucruri de comentat la adresa ținutei, lucru ce probabil a contribuit la starea de rău a Cristinei.