Monden

Unde a decis Florin Călinescu să de autoizoleze și mai ales, de ce a ales acest loc?

Posted on

Atunci când nu are treabă prin București, sau când nu este la filmările pentru “Românii au Talent”, în cadrul căruia îl putem vedea la masa juraților, maestrul Florin Călinescu iubește să se retragă la moșia sa din județul Argeș, acolo unde are o gospodărie în toată regula.

„Am o gopodărie cu purcei, rațe, bibilici, gâște. Am și o vulpe pe care nu am prins-o încă, din spatele casei. Eu de mai mulți ani de zile trăiesc în felul acesta și nu mi se pare că este ceva special. Nu am percepția unui apartament sau a unei garsoniere, stau pe pământ și ies mereu în curte”, a povestit Florin Călinescu.

El a și povesti mai detaliat cum arată ferma sa la care ține enorm și cu care se mândrește. Ba chiar, a mai și slăbit de când își tot petrece timpul la fermă. M

„În comuna Băbana s-a născut tata şi aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Ocupat cu viaţa la ţară, am mai slăbit. Am o gospodărie cu multe animale: 83 de găini, 5 porci de Bazna, doi băieţi şi trei fete, 42 de bibilici, 9 gâşte, doi câini lupi şi doi Schnauzeri pitici. Am avut şi capre cu iezi, dar iedul s-a făcut mare şi l-am dat pentru că se ţinea de rele. ”, a mai adăugat juratul de la Românii au Talent.

Click to comment

Cele mai citite stiri

Copyright © 2020 mgnews.ro