Monden
Speak și Ștefania împlinesc 3 ani de când sunt împreună. Ce mesaj i-a transmis artistul iubitei sale.
Cea mai iubită și mai plăcută echipă din cel de-al treilea sezon Asia Express este cea formată din cei doi artiști, Speak și Ștefania Cristina. Cei doi formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din viața de zi cu zi de 3 ani de zile.
Ei s-au cunoscut la ceva timp după despărțirea lui Speak de Adelina Pestrițu, femeia după care a suferit extrem de mult, fiind o persoană care pune foarte mult suflet și iubește extrem de mult, așa cum a lăsat iubita lui să se înțeleagă. Cei doi provin din aceeași industrie, adică cea muzicală.
Speak a avut mai multe colaborări cu Ștefania, aceasta fiind dansatoare și, ulterior, punandu-și în scenă și calitățile vocale. Faptul că se înțeleg de minune se poate vedea și pe micile ecrane. Ei se descurcă de minune la toate probele din Asia, se completează unul pe altul și astfel, în ultima perioadă, au ajuns tot timpul pe primul loc, având șanse mari să ia și premiul cel mare. Ba chiar mai mult, Speak a mărturisit și că după toată această experiență relația lor s-a consolidat și mai tare, iar ei se înțeleg din ce în ce mai bine. Ziua de astăzi este una extrem de importantă pentru cei doi, iar ei nu au ezitat să arate acest lucru și în mediul online, prin mesajele transmise.
”Azi se împlinesc 3 ani de când suntem nedespărțiti❤️.Te iubesccc @iamspeak ❤️❤️❤️❤️!!!!!”, a scris Stefania.
”3 ani de când ne trăim unu pe altu! ❤️ Te iubesc, @cristinaa.stefaniaa !”, a fost și răspunsul lui Speak.
Fanii nu au întârziat nici ei să apară și să își arate susținerea pe care le-o poartă. Cu toate că la TV ei par bine, au povestit și că la întoarcerea în țară le-a fost destul de greu să își reia viețile normale, ba chiar mai mult, au avut nevoie și de ajutorul unui terapeut.
„Mi-am revenit de vreo două săptămâni. Până acum două săptămâni nu ieşeam din casă. M-a marcat”, a povestit artistul.