Trebuie să știi

Și-a făcut bagajele și a plecat! Dragoș Moștenescu, zis și Costel din serialul “La Bloc”, s-a mutat din România. Află unde și care au fost motivele plecării sale

Dragoș Moștenescu s-a făcut cunoscut publicului pentru rolul său din serialul  “La Bloc”, delectându-și telespectatorii cu veselia și umorul său. Ani de-a rândul, personajul Costel Jurcă a adus pe chipurile românilor zâmbete nenumărate, iar actorii s-au bucurat pe deplin de admirația și dragostea publicului.

Cu toate astea, orice lucru bun are un sfârșit, iar Dragoș Moștenescu a încheiat acest capitol. De 3 ani, el a început o viață nouă în Anglia, unde își urmează cariera în industria spectacolelor de umor.

Motivul pentru care actorul a ales să-și părăsească țara si tot ce avea aici a fost unul simplu: după serialul “La Bloc”lui Dragoș nu i s-a mai oferit nici un loc important. Astfel, dorindu-și să evolueze cât mai mult, el a ales să-și facă bagajele și să plece.

Procesul de mutare nu a fost unul ușor. Deoarece decizia lui este una pe termen lung, vedeta și-a vândut tot ce deținea în România: un apartament cu 3 camere și un adevărat conac pe care îl deținea în Teleorman, cu o valoare de peste 175.000 de euro.

„Momentan lucrurile merg foarte bine aici – exceptând această perioadă dificilă pentru toţi – nu am motive de reconsiderare a deciziei.”, a declarat Dragoș pentru admiratorii săi.

Fanii săi îl pot urmări în continuare în mediul online, unde actorul este foarte activ. Recent, el a lansat o serie intitulată “THE MOs”, care le este disponibilă fanilor pe canalul său de YouTube, Dragoș Moștenescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top