Monden
Eliminarea șocantă de la Asia Express! Drumul comorilor și-a ales finaliștii.
Un reality-show fenomen, o emisiune de succes ce a rupt raiting-urile, o plăcere pentru toți urmăritorii. Asia Express a ajuns și la finala celui de-al treilea sezon, iar toți urmăritorii așteaptă cu sufletul la gură ultimul stage ce va fi difuzat în săptămâna ce vine.
Cele 4 echipe ce au ajuns în semifinală au fost cele formate din: Speak și Stefania, Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Adda și Cătălin și Alex Abagiu și Radu Vladuț. Sorin și Răzvan au fost primii care au reușit să ajungă direct în etapa finală, primind imunitate datorită numărului mare de monede pe care l-au acumulat, astfel salvându-se de la cursa pentru ultima șansă. A fost o cursă cu un final neașteptat, verdictul fiind ancora roșie pentru Alex și Radu. O echipă puternică, încrezută și încrezătoare, competitivă și care a dovedit că și-a meritat locul. O echipă care s-a considerat de cele mai multe ori superioară, fapt pentru care a și atras “ura” colegilor, dar o echipă care a luptat întotdeauna și care nu s-a lăsat dezamăgită de fiecare moment în care a fost propusă pentru ultima șansă.
Finala este scrisă, acum așteptăm cu sufletul la gură și deznodământul. Adda este extrem de fericită și de mândră de tot ceea ce au reușit pe parcursul competiției, motiv pentru care a și transmis un mesaj către toți fanii și urmăritorii ei prin care a rezumat puțin toată lupta pe care au avut-o de dus pe drumul comorilor.
„Am ajuns în ETAPA FINALĂ!!! “Cea mai slabă echipă din concurs”. Singura echipă fără imunitate!Am jucat 6 din 9 curse pentru ultima șansă și aproape toate amuletele. Mă mir că n-am murit sincer, fizic. Psihic, am murit și am înviat de 1000 de ori pentru că așa cum o facem și în viața reală, cu BUNE și RELE, de atâția ani, am făcut-o și în Asia Express. Am luptat și nu am renunțat! Te iubesc și îți mulțumesc Cătă!!!
Iubirea aia adevărată, pentru noi, nu e pe norișori de puf, cu unicorni și vată pe băț! E un fel de comedie- dramă- horror- acțiune. Ăștia suntem noi! PUNCT!!!! Și o să avem cele mai tari amintiri și învățăminte. Din greșeli învățam și mergem înainte, ținându-ne de mână, pentru totdeauna!!!!”