Matei Dima, sau așa cum este cunoscut de fani, Bromania, el a reușit să îndulcească și să adauge un plus de amuzament sketch-urilor sale, alături de mama lui, cunoscută și ea drept Bro-mama. Însă, de ceva timp, doamna Dima nu și-a mai făcut apariția prin mediul online. Explicația pentru acest lucru a fost oferită de Matei. La început a fost totul o joacă, o glumă, însă fanii au fost foarte bucuroși, lucru văzut și în numărul de vizualizări care a tot crescut. La un moment dat chiar transformaseră niște simple sketch-uri într-un serial unde care găteau, stăteau de vorbă la o cafea sau chiar abordau subiecte de parenting, totul într-o manieră amuzantă. Însă, Bro-mama nu a mai apărut nici măcar în videoclipurile de pe Instagram. Ea a decis să părăsească de tot mediul online.
„Mama a semnat cu un agent foarte important și ultima oară când i-am scris să facem un sketch mi-a zis să-i contactez agentul. Și i-am zis: wow, credeam că suntem același sânge”, a povestit Matei râzând.
După, revenind la discuții serioase, Bromania a recunoscut ca talentul actoricesc l-a moștenit de la mama lui, dar și că aceasta nu s-a putut obișnui cu reacțiile celor din jur, având în vedere că mediul online este critic și dur.
„Adevărul e următorul: pe cât de mult îi place să filmeze, pe atât de mult îi displace când postez. Adică se simte așa, pusă sub atenția tuturor oamenilor, și știi că în online oamenii sunt răi. Într-o perioadă îmi spunea mereu ce scriu oamenii despre ea. Degeaba am încercat eu să-i explic că nu trebuie să o intereseze astfel de lucruri. N-a suportat foarte mult chestia asta și am acceptat. I-am mulțumit enorm pentru tot ce a făcut până acum. Putem să luăm o pauză”, a mai adăugat Matei.
