Simona Halep este locul 2 WTA. Ea nu trece cu vederea peste tot ce se întâmplă în jur și dă un exemplu demn de urmat. Ea a anunțat că va dona bani spitalelor din București și Constanța pentru a putea ajuta la achiziționarea unor echipamente necesare în lupta împotriva COVID-19. Ea nu a declarat și ce sumă vrea să doneze, dar îi îndeamnă pe toți să asculte sfaturile autorităților și medicilor și să încercăm să ajută cu tot ce putem.
„Din păcate, traversăm cu toții o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte și ocazia perfectă să arătăm că știm să fim solidari și responsabili cu viețile noastre și ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii și personalul medical fac eforturi uriașe să trateze și să salveze fiecare viață expunându-se personal pentru binele general. Haideți să urmăm cu strictețe indicațiile transmise de autorități și să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieții.
Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare în asemenea situații, sumă ce va fi direcționată imediat către autoritățile medicale din București și Constanța. Încurajez pe toți cei care pot să sprijine să contribuie și ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toții grijă de noi, să fim responsabili și pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!”, a fost mesajul postat de Simona pe rețelele de socializare.
Simona Halep este o emblemă a tenisului feminin și un nume cu greutate pentru țara noastră. Ea are câștigate 20 de turnee WTA.
