Dragoș Moștenescu s-a făcut cunoscut publicului pentru rolul său din serialul “La Bloc”, delectându-și telespectatorii cu veselia și umorul său. Ani de-a rândul, personajul Costel Jurcă a adus pe chipurile românilor zâmbete nenumărate, iar actorii s-au bucurat pe deplin de admirația și dragostea publicului.
Cu toate astea, orice lucru bun are un sfârșit, iar Dragoș Moștenescu a încheiat acest capitol. De 3 ani, el a început o viață nouă în Anglia, unde își urmează cariera în industria spectacolelor de umor.
Motivul pentru care actorul a ales să-și părăsească țara si tot ce avea aici a fost unul simplu: după serialul “La Bloc”, lui Dragoș nu i s-a mai oferit nici un loc important. Astfel, dorindu-și să evolueze cât mai mult, el a ales să-și facă bagajele și să plece.
Procesul de mutare nu a fost unul ușor. Deoarece decizia lui este una pe termen lung, vedeta și-a vândut tot ce deținea în România: un apartament cu 3 camere și un adevărat conac pe care îl deținea în Teleorman, cu o valoare de peste 175.000 de euro.
„Momentan lucrurile merg foarte bine aici – exceptând această perioadă dificilă pentru toţi – nu am motive de reconsiderare a deciziei.”, a declarat Dragoș pentru admiratorii săi.
Fanii săi îl pot urmări în continuare în mediul online, unde actorul este foarte activ. Recent, el a lansat o serie intitulată “THE MOs”, care le este disponibilă fanilor pe canalul său de YouTube, Dragoș Moștenescu.
