Monden

Anda Adam se poate lăuda cu ce are în garaj. Mulți bărbați pot fi foarte geloși pe investițiile artistei

Anda Adam se poate lăuda cu mașini de lux, de fițe, la care orice bărbat și chiar orice femeie care este pasionată de condus, visează.

De când cu toată starea de urgență și cu toată această izolare, Anda Adam are și ea în sfârșit mai mult timp pentru ea, pentru soțul și pentru fetița ei. Fiind o artistă și chiar una îndrăgită, mare parte din timpul ei se dedica automat carierei, concertelor și compunerii de noi medolii. Pe lângă asta, artista este extrem de pasionată și de sport, având mușchi pe ea mai ceva ca unii bărbați.

Și cu toate că mare parte din atenția ei în această perioadă se focuseaza asupra familiei sale, Anda nu uită și de fanii ei, care o urmăresc în mod constant pe rețelele de socializare și care sunt curioși să afle cât mai multe amănunte din viața cântăreței. Recent, ea a decis să își lase fanii să o întrebe ce vor ei, după care va încerca să dea curs mai multor întrebări, pentru a-i mulțumi pe toți, astfel reușind să se apropie și mai mult de oamenii ce o apreciază pentru toată munca și cariera ei, și datorită cărora ea a reușit să ajungă unde se află astăzi.

Întrebările au fost de toate felurile. Unii au vrut să afle ce mănâncă, alții au vrut să știe cât timp face sport pe zi, dar au fost și urmăritori curioși de mașinile de lux ale Andei. Mai exact, ei au vrut să afle dacă ea a mai vândut sau dacă și-a mai achiziționat vreo mașină.

“Buna, Anda. Ți-ai vândut Porsche-ul?”

Artista nu a ezitat și a răspuns instant: “nope”, răspuns la care a adăugat și o fotografie cu investițiile sale din parcare. Se știe că artista are multe pasiuni mai bărbătești, iar printre ele se numără și mașinile scumpe. Până și porecla ei se trage dintr-o astfel de pasiune, de pe vremea când era doar un copil. Copiii îi spuneau “Andone” pentru că prefera mereu să se joace fotbal cu băieții.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top