Trebuie să știi

Klaus Iohannis: ”Există riscul MAJOR ca elevii să ducă boala la școală și invers. Școlile NU se mai deschid”

Președintele Klaus Iohannis i-a chemat din nou în ședință pe miniștri, luni, la Palatul Cotroceni. Discuțiile au vizat măsurile de gestionare a crizei. În urma ședinței, Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

Președintele a prezentat concluziile ședinței.

”Tocmai am finalizat o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri. Am evaluat câteva teme foarte importante.

Iată deciziile la care am ajuns împreună. Prima temă, școlile. O mică introducere. Acum, acitivtatea fizică e suspendată pe durata stării de urgență și am evaluat cum putem continua, având în vedere că pe 12 iunie se termină anul școlar. Epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că e cazul să ne relaxăm, că epidemia va dispărea. Nu e așa, din păcate. Ieri am avut peste 400 de noi cazuri de infecții, azi peste 300. Deci nu putem vorbi de o încetinire a epidemiei. Dar trebuie să ținem cont de câteva lucruri. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implcia două riscuri mari. Există riscul major să ducă boala școala și riscul să ducă boala acasă.

Am dorit să știm ce fac alte țări. Sunt o serie de țări din UE care nu mai doresc să redeschidă școlile, în altele situația e în evaluare. Acolo unde experiemental școlile – o provincie din Franța – zeci de elevi au fost testați pozitiv, câțiva profesori au ajuns la terapie Intensivă. S-a decis azi ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar, școlile și universitățile și grădinițele nu se vor redeschide.

Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță, mediile vor fi încheiate cu notele pe cre le au acum. În cazuri excepționale se pot face re-evaluări

Sunt câteva excepții: Elevii din clasele terminale – a opta, a 12-a sau a 13-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale

Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate

Așadar: nu se deschid școlile și universitățile. Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore

Nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte distanțarea între elevil

A doua temă este legată de persoanele peste 65 de ani, care acum pot ieși doar între anumite ore

Începând de azi se va schimba acest interval: persoanele peste 65 vor avea la dispoziție două intevrale: de la 7 la 11 și de la 19 la 22 când vor putea să iasă din casă – pentru cumpărături sau mișcare în jurul casei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top