Monden

Irinel Columbeanu riscă să rămână și fără apă caldă. Câți bani are restanță la întreținere

Milionarul de la Izvorani, Irinel Columbeanu, a ajuns cu datorii chiar și la administrație. Se pare că o duce din ce în ce mai rău din punct de vedere financiar, iar vremurile pe care le trăim acum înrăutățesc și mai tare toată situația.

A trecut de la vila luxoasa de la Isărani, ce era estimată la 400.000 de euro, la un apartament cu două camere, a dat un Bentley de 240.000 de euro, pe un Opel Astra la mâna a doua. Și se pare ca problemele nu s-au oprit doar la partea financiară. În ultimii ani, Irinel și-a pierdut părinții, Monica l-a părăsit, Irina, fiica lui cu Monica Gabor s-a mutat în SUA alături de mama ei și de iubitul acesteia, Mr. Pink. Irinel este în momentul de față cu Oana, care nu are chiar același noroc ca Moni.

În momentul de față a rămas fără bunuri materiale, pentru ca avea datorii la bănci. Totuși, în 2008, averea lui Irinel era estimată la 70 de milioane de euro. Cu toții știm cât de bine a stat din punct de vedere financiar și în ce lux trăia. Probabil, la vremea aceea, nici măcar nu îi trecea prin minte că va ajunge în punctul acesta, în care să nu mai aibă bani nici măcar să își plătească apa. Se pare că fostul milionar figurează cu o datorie de 1.800 de lei la asociația blocului și este posibil ca din luna Mai să rămână și fără apă caldă, din cauza restanțelor. Si zvonurile mai spun că ar avea datorii și la chiria apartamentului, dar proprietarul este îngăduitor cu el și nu riscă să fie dat afară.

Un aspect mai bun pentru el, din cauza căruia probabil și suferă dar așa este mai bine, Irinuca locuiește de ceva timp alături de mama lui, departe de el, dar măcar are singuranța că micuța nu duce nicio lipsă.

“Ea învăţa la Liceul Francez «Anna de Noaielles» unde taxele de şcolarizare sunt între 5.000 şi 7.000 de euro. Irinel a considerat că neavând posibilitatea să-i mai ofere fiicei sale un astfel de confort, e mai bine să meargă la mama ei”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top