Trebuie să știi

Ilie Năstase spunea că se pregătește de nuntă, însă Ioana i-a dat planurile peste cap! „Voi depune actele de divorț cât mai curând…”

Relația dintre Ilie Năstase și Ioana Simion și-a avut urcușurile și coborâșurile ei, fiind mereu criticată de oamenii din jur. El a anunțat că se pregătesc de nuntă, însă ea de pare că pregătește divorțul. Află ce s-a întâmplat cu adevărat între cei doi.

Chiar dacă Ilie Năstase a declarat în urmă cu câteva săptămâni că își dorește să facă nunta cu Ioana Simion, se pare că povestea lor de iubire se apropie de final. Fostul sportiv părea ferm convis că ea este femeia lângă care își dorește să își petreacă restul vieții, însă de atunci cei doi au ajuns să-și dorească separarea..

Ioana a fost cea care a lansat știre bombă, în cadrul unui interviu recent. Ea este hotărâtă să depună actele de divorț, în ciudat eforturilor pe care le-a depus pentru a rămâne alături de Ilie Năstase. Din declarațiile ei, de asemenea, reiese faptul că sentimentele lor s-au schimbat, iar iubirea s-a transformat în respect, pe care ei și-l poartă unul celuilalt reciproc.

”El își dorește, dar e prea târziu acum, din punctul meu de vedere. Eu am încercat să îl fac fericit, așa cum n-a mai fost. Dar așa a fost să fie, toate au un rost în viață. Aș minți să spun că există iubire, există respect. Voi depune actele de divorț cât mai curând, deja m-am interesat”, a povestit aceasta.

Decizia a fost luată după multe discuții, însă cuplul nu a ajuns la un punct comun. Ioana și-a dorit să repare totul, să comunice, însă s-a lovit mereu de un zid din partea soțului ei. Neavând altă opțiune, divorțul a rămas singura soluție.

„Deși, mi-aș fi dorit să comunice, să îmi dea un răspuns, nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, într-o relație când nu mai există comunicare, încerci, dar dacă nu se poate, asta e.”, a mai adăugat ea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top