Trebuie să știi

Experții americani: 10.000 de morți în România! Apocalipsa vine la 1 octombrie!

Potrivit proiecțiilor făcute pe baza unor modele matematice elaborate de Institutul pentru Date şi Evaluare în Sănătate (Institute for Health metrics and Evaluation), din cadrul Washington University, numărul morților de Covid-19, în România, ar putea trece de 10.000 la 1 octombrie!

Sunt previziuni sumbre din partea cercetătorilor americani de la IHME. Potrivit acestora, numărul deceselor din România ar putea să se dubleze la 15 august. În mai puțin de două luni, vor fi peste 3000 de morți, iar de la o lună la alta cifrele vor exploda, pur și simplu!

Previziune sumbra! 10.000 de morți în România!

Păstrând aceleași modele matematice de calcul, americanii se așteaptă ca România să înregistreze la 1 octombrie fix 10.549 de decese din cauza Covid-19! Dacă, însă, cetățenii înțeleg să poarte măştile de protecţie, iar autoritățile nu vor mai introduce noi măsuri de relaxare, atunci bilanţul total va ajunge la „doar” 5.269 de decese.

Chiar dacă vorbim doar despre o proiecţie realizată pe baza unor modele matematice, trebuie avut în vedere că diferenţa dintre cifrele estimate de cercetători și numărul real al victimelor pandemiei Covid-19 a fost una extrem de mică, chiar nesemnificativă.

România se apropie de 30.000 de cazuri

Până vineri, 17 iulie , în România  au fost 35.802 infecții cu noul coronavirus. Dintre aceștia 22.189 s-au vindecat, iar 1.971 au murit. În ultimele 24 de ore au fost 799 de cazuri noi de COVID-19, din 18.986 de teste efectuate.

Pe teritoriul României mai sunt plasate în carantină instituționalizată 919 persoane. Alte 63.788 de persoane sunt în izolare la domiciliu, aflându-se sub monitorizare medicală.

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top