Roşiile sunt, de altfel, destul de uşor de crescut, le place căldura şi urăsc frigul. Iată cum puteți avea parte de o recoltă bogată de roșii. Mai întâi şi mai întâi veţi avea nevoie de o roşie tulpină că răsad ce va fi plantat ulterior în grădina.
Dacă aveţi destulă experienţă puteţi începe de la seminţe. Acestea vor trebui ţinute în mediu de solar înainte de a fi plantate în grădina efectiv.
Se plantează apoi roşia în zona cea mai expusă la soare din grădina dumneavoastră. Roşiile trebuie să primească 7 ore de soare cel puţin în fiecare zi.
Roşiile trebuie plantate la o anumită distanţă una de cealaltă şi în întregime în pământ, aşadar asiguraţi–vă că veţi face găurile de mărime potrivită. Răsadul se îngroapă cât mai mult, până la primele frunze. Roşia are darul de a forma rădăcini pe tulpină, un lăstar dacă pui în pământ, acesta face rădăcini.
Cu cât va avea rădăcini mai multe, cu atât mai mult va reţine apa şi nutrienţii şi va avea stabilitate mai mare. În gaura creată se pun 2 aspirine care să întărească sistemul imunitar al plantei şi 3-4 coji de ou zdrobite întrucât acestea conţin calciu şi ajută plantă să rodească. Următorul pas presupune adaosul de făină de oase (dacă aveţi), un pumn, fiind o sursă excelenţă de fosfor organic care ajută floarea să înflorească mai repede şi sporeşte numărul de legume.
În plus, acesta creşte şi aportul de calciu. Puteţi adaugă apoi îngrăşământ natural bogat în macronutrienti de fosfor, azot şi potasiu. După acest pas, gaura este gata şi puteţi planta roşia. Aveţi grijă ca înainte de o planta să o culegeţi de frunzele uscate. Se udă apoi solul de jur împrejurul plantei, roşiile având nevoie de foarte multă apă.
Udarea după plantare se face tot timpul. O opţiune este cea cu macerat de urzică sau ceai şi urzică fiartă şi mărunţită ce se pune în groapă de plantare. Dar, în următoarele săptămâni sau luni, fertilizarea se face cu macerat de tătăneasă şi urzică, deoarece tătăneasă are mult potasiu care da gustul roşiei. Combinaţia se face cu 3 sferturi tătăneasăşi un sfert urzică. Se vor uda numai la baza, evitadu-se udarea frunzelor, potrivit sanatatea.ro.
