Lifestyle

Sărbătoare mare azi! Cine spală sau calcă va avea parte de pagubă. Ce trebuie să facă femeile în această zi

Sfantul Mucenic Ioan Valahul este sarbatorit, în fiecare an, pe 12 mai.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul, pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 mai, s-a născut în Ţara Românească, iar la vârsta de 15 ani a fost prins ostatic de către turci.

A fost cumpărat de către unul dintre ostaşii turci ce asigurau paza convoiului, care a încercat să-l sodomizeze. Dar Ioan, crescut în frică de Dumnezeu, s-a împotrivit lovindu-l şi omorându-l.

Legat de ceilalţi, a fost dus la Constantinopol şi dat ca rob văduvei ostaşului. Aceasta, ispitit de frumuseţea şi tinereţea sa, s-a oferit să-i fie soţie dacă se leapădă de credinţa creştină.

Încercările ei de a-l întoarce de la Hristos şi de a-l trece la legea mahomedană au rămas însă zadarnice. Atunci femeia l-a pârât autorităţilor ca să fie pedepsit pentru că i-a ucis soţului. Tânărul Ioan a fost aruncat în temniţă şi supus la chinuri şi în cele din urmă spânzurat, în ziua de 12 mai 1662.

Pentru faptul de a nu se fi lepădat de credinţa creştină şi îndurarea nenumăratelor chinuri pentru Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut pe Ioan Valahul în rândul mucenicilor, fiind prăznuit în fiecare an la 12 mai.

După vorba veche „Câte bordeie, atâtea obiceie”, sărbătoarea Sfântului Gherman e cunoscută în popor ca Harmanul viermilor sau Ghermanul. Pe vremuri, țăranii îl țineau cu sfințenie, fiind convinși că Sfântul este protectorul animalelor și al culturilor, apărându-le de viermi. Ghermanul reprezintă și azi belșugul lanurilor semănate și, în semn de respect, de ziua lui, oamenii nu lucrează câmpul, nu cos, nu spală, nu fac treburi casnice de niciun fel și nu se piaptănă. Altminteri, se înmulțesc viermii printre recolte, bate grindina, atacă lupii, iar ulii fură puii. Tot ca să le meargă bine, femeile împart ulcele cu lapte. Acum e momentul în care ciobanii scot brânza din burduf și o spală. Foarte important este ca, în această zi, să nu te piepteni, dacă vrei să ai parte de sănătate și să-ți meargă bine.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top