Monden

Răsturnare de situaţie! Dramatism la cote maxime! Cine a câştigat, de fapt, Puterea Dragostei! Surpriză de proporţii

Ultima ediţie din acest sezon a emisiunii Puterea Dragostei are loc duminică. Astăzi, Kanal D aduce în fața telespectatorilor marea finală a celui de-al doilea sezon al reality show-ului. Concurenții rămași trăiesc ultimele clipe la intensitate maximă și așteaptă deznodământul. Momente emoționante și concluzii la final de drum sunt așteptate astăzi, 26 iunie.

Au fost aflați câștigătorii celui de-al doilea sezon al emisiunii „Puterea Dragostei”. După emoții mari și clipe lungi de suspans, Andreea Mantea a anunțat cine pleacă acasă cu Marele Trofeu și cu premiul de 10.000 de Euro.

Toată lumea a fost surprinsă de deznodământ, dacă până acum au circulat tot felul de informații conform cărora Ella și Livian urmau să câștige, se pare că soarta a avut alte planuri. Astfel, câștigătorii celui de-al doilea sezon „Puterea Dragostei” sunt Bianca și Livian.

Sezonul doi este aproape de final, iar cei șase concurenți rămași în casa „Puterea Dragostei” au șansa să câștige marele premiu. Cei doi norocoși, o fată și un băiat vor intra în posesia Marelui Trofeu, dar și a premiului de 10.000 de Euro.

Cine au fost finaliștii sezonului?

În cursa pentru marele premiu rămân șase concurenți: trei fete și trei băieți, care așteaptă cu nerăbdare deznodământul și care se bucură de ultimele clipe petrecute în casa „Puterea Dragostei”. Până acum se cunosc patru finaliști: Ella, Livian, Berna și Philip. Lor li se vor adăuga astăzi încă doi concurenți, iar numele lor vor fi aflate cu puțin timp înaintea finalei.

Pe lângă concurenții sezonului doi, telespectatorii o să se despartă astăzi și de prezentatoarea emisiunii, Andreea Mantea. Vedeta își va lua rămas bun de la emisiunea unde a fost gazdă timp de doi ani. Pentru ultima ediție pe care o va prezenta, Andreea are mari emoții, atât pentru ea, cât și pentru concurenții alături de care a stat atâta timp.

„S-au întâmplat atât de multe lucruri încât nici nu-mi vine să cred că se termină. Este foarte emoționant, am emoții uriașe pentru cei șase finaliști pentru că, din punctul meu de vedere, cu toții merită felicitări și trebuie să se simtă câștigători; au rezistat atât de mult și și-au demonstrat puterea dragostei. Au fost diverse trăiri, foarte intense, dar iată că în final vor fi doar doi câștigători, pe care ii vom afla duminica aceasta”, a spus Andreea Mantea.

Cele mai citite stiri

Timpul tau este util. Citeste util.
MGnews.ro aduce in fata dumneavoastra cele mai interesante stiri cat si materiale pentru timpul tau liber. Horoscop, evenimente mondene, informatii din viata cotidiana si multe altele - www.mgnews.ro

Join us

To Top